Șase autovehicule au fost implicate joi seara într-un accident pe autostrada A1 Sibiu – Deva, pe raza raza localităţii Pianu, în judeţul Alba, fiind înregistrate două victime, dintre care una inconştientă.

Centrul INFOTRAFIC precizează că evenimentul rutier s-a produs la kilometrul 324, pe sensul către Deva.

Potrivit ISU Alba, în accident au fost implicate 3 autotrenuri – un autotren transporta materiale laminate, iar 2 erau goale, un autocamion care transporta sare şi 2 autoturisme din care au rezultat 2 victime – una conştientă şi alta inconştientă.

Traficul rutier se desfăşoară doar pe a doua bandă, valorile de trafic fiind crescute, arată Centrul INFOTRAFIC.

Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30 – 45 de minute.

„În accidnet au fost implicate trei autotrenuri, un autocamion și două autoturisme. Un autotren transporta materiale laminate, iar celelate două erau goale. Un autocamion transporta sare. Două victime, una conștentă și una inconștientă, au fost transportate la spital de urgență”, a mai transmis ISU Alba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.