Peste 130 de persoane, majoritatea tineri, s-au vaccinat anti – COVID-19 în cadrul unei acţiuni nocturne inedite, denumite generic „Clubul vaccinaţilor”, organizată la acest sfârşit de săptămână în Alba Iulia şi unde atmosfera a fost asigurată, pe muzică house, de un MC local.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a declarat, duminică, că la maratonul vaccinării organizat la centrul amenajat la Sala de Sport a Liceului „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 20:00 – 03:00 s-au prezentat 134 de persoane, marea majoritate tineri, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Alexandru Sinea, în prima seară s-au vaccinat 70 de persoane, iar sâmbătă 64 de persoane. Alte 263 de persoane s-au vaccinat vineri şi sâmbătă în timpul zilei la centrul menţionat.

Monotonia timpului de aşteptare de după vaccinare a fost alungată de organizatori prin crearea unei atmosfere de distracţie. Astfel, MC Kotto a întreţinut atmosfera cu muzică de club şi jocuri de lumini.

Şi în municipiul Sebeş a fost organizat, vineri şi sâmbătă, un maraton de vaccinare de către Primărie, în colaborare cu DSP Alba şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Sebeş. Aici s-au vaccinat în cele două zile 148 de persoane, a precizat Alexandru Sinea.

În total, în Alba s-au vaccinat sâmbătă 1.559 de persoane, din care cu doza 1 – 766, cu doza 2 – 172, cu doza 3 – 272 şi cu Johnson & Johnson – 349.

Ritmul de vaccinare a scăzut la jumătate faţă de marţi, când s-a înregistrat un record în Alba. Atunci au fost administrate 3.417 de doze, din care 1.837 au fost cu Doza I.

Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Alba era duminică de 10,54 la mia de locuitori, cu 3.946 de cazuri depistate în ultimele 14 zile, potrivit DSP Alba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.