Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, vineri, că a fost desemnată firma care se va ocupa de tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești – constructorul care lucrează deja pe loturile doi și trei. Este vorba despre UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct, care a fost desemnat câștigător deja de două ori pe acest sector. „Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou”, spune Drulă.
„Pe tronsonul lung de 31,8 km dintre Colonești și Pitești vorbim despre un antreprenor român serios, care lucrează foarte bine și pe loturile 2 și 3 ale aceluiași proiect și care a fost desemnat câștigător deja de 2 ori pe acest sector. Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă, fără a menționa numele firmei desemnate câștigătoare. Constructorul loturilor 2 și 3 ale Drumului Expres Craiova-Pitești este asocierea UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct.
De la momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție. Ministrul Transporturilor spune însă că există mari șanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual – mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja mobilizate de constructor pe loturile 2 și 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1), mai spune Cătălin Drulă.
Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.
Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova – Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.
Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.